Dante Alighieri
INFERNUL
     Traducere de George Pruteanu
   Ediţie digitală bilingvă



                      
CĪNTUL VII

*
      "-Papé Satan, papé Satan aleppe!"                        răcni Pluto spre noi cu voce cruntă,
             dar bunul īnţelept, ce-a-tot-pricepe,
 
  7-4    mă linişti: "-N-ai grijă,-oricīt ne-īnfruntă,
               puterea sa nu poate sta-īmpotrivă
               adīncii noastre căi - e prea măruntă."
 
  7-7    Se-īntoarse-apoi īnspre turbata grivă:
            "-Tu, lupe blestemat, să taci doar meriţi!
               Mistuie-īn tine furia-ţi convulsivă!
 
 7-10    El nu-īn zadar străbate-aceste temniţi:
               aşa vrea Cerul, unde un arhanghel
               v-a nimicit trufaşele răzmeriţi!"
 
 7-13    Cum pīnzele sfīşate jos le trage
               catargul unui vas, ce-īn vīnt se frīnge.
               aşa şi trupul fiarei slăbănoage.
 
 7-16    Intram - īn groapa-īn care totul plīnge -
               īn cea de-a patra sumbră văgăună.
               īn care răul lumii-īntregi se strīnge.
 
 7-19    Justiţie dumnezee! cine-adună
               noian de munci şi cazne iar şi īncă
               ŗi de ce greŗu'-atītea ne cćŗunć?
 
 7-22    Cum undele, subt a Charybdei stīncă,
               īn larmă se izbesc de alte unde,
               aşa şi cei de-aici mereu se-īmbrīncă.
 
 7-25    Mai mult duium de umbre-i ca niciunde -
               poveri, oricare, īmpingīnd cu pieptu-i,
               şi-īn două turme urlă furibunde.
 
 7-28    Unii īntr-alţii vin. Ajuns īn dreptu-i,
               şi unul şi-altul cale-īntoarsă face
 răcnind: "De ce tot strīngi?", "Tu de ce cheltui'?"

 7-31    Astfél, aici, īn neagra lor găoace,
               se tot izbesc, cu dreaptă şi cu stīngă,
               se-īmproaşcă cu sudalma lor tenace,
 
 7-34    şi iar se-īntorc şi iar vin să se frīngă,
               ciocnindu-se din nou la jumătate.
               Eu, prins de mila gata să-i deplīngă,
 
 7-37    am īntrebat: "-Maestre luminate,
               cine sunt ei? Slujbaşi au fost credinţii
               lichelele acestor chele gloate?"
 
 7-40    El mi-a răspuns: "-Īndemnul tont al minţii
               i-a-īmpins pe toţi īn viaţa cea dintīie
               să-arunce şi să-adune-īn van arginţii.
 
 7-43    Pe şleau o latră guşa lor lălīie
               cīnd se despart, pocnindu-se isterici,
               īn două vini, spre-a hrubei căpătīie.
 
 7-46    Toţi - papi şi cardinali de prin biserici:
               putrezi de păr, n-au fir pe scăfīrlie,
               şi-s putrezi de zgīrgiţi, pioşii clerici."
 
 7-49    Am īndrăznit: "-Maestre,-īmi pare mie
               sau aş putea să recunosc pe unii
               de-afară scufundaţi īn josnicie".
 
 7-52    "-Putinţa de-a-i cunoaşte dată nu ni-i:
               i-a-īnsolzoşit atīt smintita viaţă
               că-s tuciurii cum numai căpcăunii.
 
 7-55    Se vor bufni fără sfīrşit īn harţă;
               cu pumnii strīnşi ieşi-vor din morminte,
               iar ceilalţi cheli, fără măcar mustaţă.
 
 7-58    Prea datul şi prea strīnsul, ia aminte,
               din calda lume,-īn oarba-īncăierare
               i-a scurs - şi-s fără rost alte cuvinte.
 
 7-61    Vezi, dar, ce amărītă soartă are
               tot ce-i supus īn lume de Fortuna
               şi pentru care toţi se-īndeasă tare:
 
 7-64    tot aurul ce-l luminează luna
            n-ar fi de-ajuns să dea un strop de pace,
               din toate-aceste umbre, la niciuna."
 
 7-67    "-Te rog, maestre, spune-mi: cum se face
               că Soarta, despre care-mi dai povaţă,
           tot ce-i sub soare bun poate să-īnşface?"

 7-70    "-O, lume ignorantă şi semeaţă,
               ce-īn pīclă bījbīi de nesăbuinţă!
               Ascultă-mi spusa bine şi-o īnvaţă.
 
 7-73    Acel ce-i mai presus de-orice ştiinţă
               dură tării, şi-īn toate puse duce.
               Din cer īn cer revarsă strălucinţă
 
 7-76    şi-īmparte tuturor lumina dulce;
               aidoma, splendorilor din lume
               stăpīn şi domn le puse spre-a conduce

 7-79    şi-a răspīndi prin timpi averi, renume,
            din neam īn neam, din vatră-īn altă vatră,
               orice-ar crīcni plămada bietei hume:
 
 7-82    un neam e tare, altu-i doar o şatră,
               după Voinţa care-a-tot-īnvinge,
               mai nevăzută ca un şarpe-īn piatră.
 
 7-85    Tot ce ştiţi voi, nicicum nu o atinge:
               e-oracol şi judeţ pe-a' ei ţinute,
               cum pe-altele, Acela ce le-īncinge.
 
 7-88    Schimbările-i īn clipă sunt născute:
              e scris sć aibć-īn veci o grabć-atroce -
               şi iute cad acei ce urcă iute.
 
 7-91    Ea-i cea pe care-atīţi vin s-o invoce
               şi-īn loc s-o lade şi să-i mulţumească,
               o bléstemă cu spśrcata lor voce;
 
 7-94    dar ea-i prea sus să-audă-ori să urască:
               ferice,-īntre făpturile primare,
               continuă roata ei să şi-o-īnvīrtească.
 
 7-97    Intrăm acum la şi mai mari calvare;
               cad stelele ivite-īntr-acea clipă
               cīnd am purces, şi nu e timp de stare."
 
7-100    Tăiarăm cercul spre alt mal, īn pripă,
               unde-un izvor bolborosind se-adună
               īn groapa ce sub unda-i se-īnfiripă.
 
7-103    Era o apă roşe, mai mult brunć -
               iar noi, īn rīpa şuie ca o cloacă,
               pătruns-am cu şuvoiul īmpreună.
 
7-106    Se varsă sumbrul rīu īntr-o băltoacă
            numită Styx - un smīrc de zeamă-īnchisă
               cu puroioase maluri ca de troacă.

7-109    Privind adīnc, văd cum se zbat īn clisă
               fiinţe goale,-īnnămolite-īn scīrnă,
               cu fśria pe chipul lor īnscrisă;
 
7-112    se păruiesc, şi nu numai din mīnă,
               ci şi cu trup şi cap şi cu picioare,
               cu dinţii-īn care hălci de carne-atīrnă.
 
7-115    "-Acestea-s duhurile celor care
               mīniei nu-i dădură stăpīnire;
               şi trebuie să ştii că sub vīltoare
 
7-118    se zvīrcolesc şi alţii să respire
               născīnd bulbuci pe-a apei suprafaţă
               oriunde-ai arunca īn jur privire.
 
7-121    Murmśră-īnfipţi īn glod: Posaci īn viaţă,
               sub soarele ce varsă-īn aer vlagă,
               prea podidiţi de-a inimii negreaţă,
 
7-124    ne-īneacć astćzi mīlul din viroagć.
               Gītlejul lor doar acest imn gīlgie,
        căci greu le stă pe buze-o vorbă-īntreagă."
 
7-127    Ne-īntoarserăm atuncea pe călcīie,
               luīnd printre rīpi şi mlaştine o cale
               cu ochi la cei din apa ca o rīie:
 
7-130    şi unui turn i-ajunserăm la poale.

              
                 CANTO VII

     "Pap
é Satan, papé Satan aleppe!",
comincio Pluto con la voce chioccia;
e quel savio gentil, che tutto seppe,

     disse per confortarmi: "Non ti noccia
la tua paura; ché, poder ch'elli abbia,
non ci torra lo scender questa roccia".

     Poi si rivolse a quella 'nfiata labbia,
e disse: "Taci, maladetto lupo!
consuma dentro te con la tua rabbia.

     Non e sanza cagion l'andare al cupo:
vuolsi ne l'alto, la dove Michele
fé la vendetta del superbo strupo".

     Quali dal vento le gonfiate vele
caggiono avvolte, poi che l'alber fiacca,
tal cadde a terra la fiera crudele.

     Cosi scendemmo ne la quarta lacca
pigliando piu de la dolente ripa
che 'l mal de l'universo tutto insacca.

     Ahi giustizia di Dio! tante chi stipa
nove travaglie e pene quant'io viddi?
e perché nostra colpa si ne scipa?

     Come fa l'onda la sovra Cariddi,
che si frange con quella in cui s'intoppa,
cosi convien che qui la gente riddi.

     Qui vid'i' gente piu ch'altrove troppa,
e d'una parte e d'altra, con grand'urli,
voltando pesi per forza di poppa.

     Percoteansi 'ncontro; e poscia pur li
si rivolgea ciascun, voltando a retro,
gridando: "Perché tieni?" e "Perché burli?".

     Cosi tornavan per lo cerchio tetro
da ogne mano a l'opposito punto,
gridandosi anche loro ontoso metro;

     poi si volgea ciascun, quand'era giunto,
per lo suo mezzo cerchio a l'altra giostra.
E io, ch'avea lo cor quasi compunto,

     dissi: "Maestro mio, or mi dimostra
che gente e questa, e se tutti fuor cherci
questi chercuti a la sinistra nostra".

     Ed elli a me: "Tutti quanti fuor guerci
si de la mente in la vita primaia,
che con misura nullo spendio ferci.

     Assai la voce lor chiaro l'abbaia
quando vegnono a' due punti del cerchio
dove colpa contraria li dispaia.

     Questi fuor cherci, che non han coperchio
piloso al capo, e papi e cardinali,
in cui usa avarizia il suo soperchio".

     E io: "Maestro, tra questi cotali
dovre' io ben riconoscere alcuni
che furo immondi di cotesti mali".

     Ed elli a me: "Vano pensiero aduni:
la sconoscente vita che i fé sozzi
ad ogne conoscenza or li fa bruni.

     In etterno verranno a li due cozzi:
     questi resurgeranno del sepulcro
col pugno chiuso, e questi coi crin mozzi.

     Mal dare e mal tener lo mondo pulcro
ha tolto loro, e posti a questa zuffa:
qual ella sia, parole non ci appulcro.

     Or puoi, figliuol, veder la corta buffa
d'i ben che son commessi a la fortuna,
per che l'umana gente si rabbuffa;

     ché tutto l'oro ch'e sotto la luna
e che gia fu, di quest'anime stanche
non poterebbe farne posare una".

     "Maestro mio", diss'io, "or mi di anche:
questa fortuna di che tu mi tocche,
che e, che i ben del mondo ha si tra branche?".

     E quelli a me: "Oh creature sciocche,
quanta ignoranza e quella che v'offende!
Or vo' che tu mia sentenza ne 'mbocche.

     Colui lo cui saver tutto trascende,
fece li cieli e die lor chi conduce
si ch'ogne parte ad ogne parte splende,

     distribuendo igualmente la luce.
Similemente a li splendor mondani
ordino general ministra e duce

     che permutasse a tempo li ben vani
di gente in gente e d'uno in altro sangue,
oltre la difension d'i senni umani;

     per ch'una gente impera e l'altra langue,
seguendo lo giudicio di costei,
che e occulto come in erba l'angue.

     Vostro saver non ha contasto a lei:
questa provede, giudica, e persegue
suo regno come il loro li altri dei.

     Le sue permutazion non hanno triegue;
necessita la fa esser veloce;
si spesso vien chi vicenda consegue.

     Quest'e colei ch'e tanto posta in croce
pur da color che le dovrien dar lode,
dandole biasmo a torto e mala voce;

     ma ella s'e beata e cio non ode:
con l'altre prime creature lieta
volve sua spera e beata si gode.

     Or discendiamo omai a maggior pieta;
gia ogne stella cade che saliva
quand'io mi mossi, e 'l troppo star si vieta".

     Noi ricidemmo il cerchio a l'altra riva
sovr'una fonte che bolle e riversa
per un fossato che da lei deriva.

     L'acqua era buia assai piu che persa;
e noi, in compagnia de l'onde bige,
intrammo giu per una via diversa.

     In la palude va c'ha nome Stige
questo tristo ruscel, quand'e disceso
al pie de le maligne piagge grige.

     E io, che di mirare stava inteso,
vidi genti fangose in quel pantano,
ignude tutte, con sembiante offeso.

     Queste si percotean non pur con mano,
     ma con la testa e col petto e coi piedi,
troncandosi co' denti a brano a brano.

     Lo buon maestro disse: "Figlio, or vedi
     l'anime di color cui vinse l'ira;
e anche vo' che tu per certo credi

     che sotto l'acqua e gente che sospira,
e fanno pullular quest'acqua al summo,
come l'occhio ti dice, u' che s'aggira.

     Fitti nel limo, dicon: "Tristi fummo
ne l'aere dolce che dal sol s'allegra,
portando dentro accidioso fummo:

     or ci attristiam ne la belletta negra".
Quest'inno si gorgoglian ne la strozza,
ché dir nol posson con parola integra".

     Cosi girammo de la lorda pozza
grand'arco tra la ripa secca e 'l mézzo,
con li occhi volti a chi del fango ingozza.

     Venimmo al pie d'una torre al da sezzo.