Dante Alighieri
INFERNUL
     Traducere de George Pruteanu
   Ediţie digitală bilingvă
 



                       CÎNTUL XXI

21-1 Am mers astfél, vorbind, din punte-în punte,
și despre lucruri care-în Comedie
n-au rost - și-ajunși ca pe un vîrf de munte,

21-4 am deslușit în strania pustie
adîncă a Malebolgelor Gheenii
doar plîns în van, doar beznă de stihie.

21-7 Precum, pe șantiere, venețienii
fierb iarna toată în cazane smoală
și-apoi lipesc cu dînsa sumedenii

21-10 de crăpături la nave-a căror boală
e bătrînețea - și-ástfel unu'-astupă
cu dop de cîlți spărturile din cală,

21-13 un altul face corzi, altul se-ocupă
de pînzele care-au cedat furtunii,
iar alții dreg la proră sau la pupă,

21-16 astfel aici, nu focului - minunii
dumnezeești i se supune-o smoală
ce fierbe în afundul văgăunii.

21-19 De-acolo, din fiertura infernală,
bulbucii se-îmbulzeau la suprafață
ca să se spargă în bolboroseală.

21-22 Cum stam cu ochii țintă în neagra ceață,
"-Privește!", spuse domnul meu: "-Privește!",
trăgîndu-mă cu mîna lui isteață.

21-25 Ca unul, m-am întors, ce zăbovește
spre-un lucru groaznic ochii să-și aplece
cînd spaima deodată-îl podidește,

21-28 de nici n-ar sta, dar nici poate să plece:
și-un diavol negru am văzut în spate
cum peste stînci, spre noi, în fugă trece.

21-31 O, cît de-înfiorător putea să-arate
făptura-i hîdă, aprigă și mare,
cu labe iuți, și-arípi răscrăcărate!

21-34 Ducea în cîrcă-un păcătos, pe care,
precum jivina prinsă, vînătorul,
cu tidva-în jos, așa-îl ținea în ghiare.

21-37 Cînd fu pe pod, răcni: "-Tepoși, dați zorul!!
Din Santa-Zita v-am adus escrocul
să-l dați la fund, că vin cu următorul,

21-40 doar de-alde el pe-acolo geme locul:
pungași sunt toți (numai Bonturo nu e!)
și pentru-un galben, spun că-i gheață - focul!"

21-43 Îl zvîrle-în terci, apoi pe stînci se suie
și-o șterge-în goană, ca dulăul iute
cînd după-un hoț stăpînul îl descuie.

21-46 Chircit, vrînd să se smulgă clisei slute,
de draci fu luat căzutu-în hărțuială:
"-Ți-e să te-închini? În altă strană du-te!

21-49 Aici nu-înoți în gîrla ta domoală!
Și dacă vrei să nu ne intri-în ghiară,
nu-ți scoate scăfîrlia de sub smoală!"

21-52 Apoi, cu furci puzderie-îl îndesară,
țipînd: "-Fă-ți dedesubt panglicăria,
că prea de-ajuns ai tot întins-o-afară!"

21-55 Așa-își vădesc prin cuhnii vrednicia
rîndași ce-împing hartanele sub zeama
care fierbînd le-aduce frăgezia.

21-58 Maestrul spuse: "-Ca să nu-și dea seama
că ești aici, te-ascunde după-o piatră
și orice vezi, să nu te prindă teama,

21-61 nici nu-ți fă grijă cînd insulte-îmi latră;
știu rînduiala din smolita baltă:
am mai răzbit printr-o astfel de vatră."

21-64 Apoi, trecu în partea ceealaltă
spre cea de-a șasea bolgie imundă
și fruntea-i, fără preget, sta înaltă.

21-67 Cum hămesit atacă, furibundă,
pe-un cerșetor, haita de cîini feroce,
de nu mai știe, biet, un' să se-ascundă,

21-70 așa, scoțîndu-și căngile atroce,
țîșniră zeci de diavoli de sub punte.
"-Stați, lașilor!", i-opri măiastra voce.

21-73 "-M-asculte cel ce dintre voi e-în frunte
și-apoi afla-veți dacă se cuvine
să mă-înghimpați cu-acele scule crunte!"

21-76 "-Să meargă Codălosu-i cel mai bine!",
strigară stînd în loc - și unul iese
spre Ghid, burzuluind: "-Ce vrei, străine?"

21-79 "-Crezi, oare, Codălosu, că-mi purcese
pasul spre voi (și nu mă înspăimîntă
nimic din tot ce furia voastră țese)

21-82 fără-un destin înalt și-o vrere sfîntă?
Nu-mi sta în drum: e ordinul Tăriei
să duc un om prin lumea subpămîntă."

21-85 I se bleojdi țîfneala semeției,
lăsîndu-și chiar harponul la picioare
și: "-Căile - ceru - deschise fie-i!"

21-88 Vorbi atuncea umbra-mi păzitoare:
"-Tu, cel ascuns ca una cu pămîntul,
la mine vino fără ezitare."

21-91 Spre el sării, dar îmi tăie avîntul
un cîrd de diavoli ce-îmi ieși în față
și m-am temut că li-i sperjur cuvîntul:

21-94 căci eu am mai văzut din astea-în viață
cînd din Caprona,-înfrînt, ieșit-a grupul
de-arcași prin oastea dúșmană semeață.

21-97 De Călăuz lipitu-mi-am tot trupul,
la demoni tot mereu cu ochii țintă,
căci nu părea că i-ar opri vreun scrupul.

21-100 Țineau harponu'-în labe ca pe-o flintă:
"-Să-i sfredelim - urlau - oleacă spata!"
"Înfinge-i-l - răcneau ceilalți - să-l simtă!"

21-103 Dar cel ce cu Maestrul discutat-a
le potoli scîrbavnica cerbice
cu-o vorbă numai: "-Scărmănilă, gata!"

21-106 Și-apoi spre noi: "-Nu vei putea, pe-aice,
să ții făgașul coborîrii tale,
căci puntea-a șasea fost-a să se strice;

21-109 iar de nu vrei să faci întoarsă cale,
prin hruba asta luați-o, care suie
pe-o brînă-îngustă,-apoi o ia la vale.

21-112 Ieri se-împliniră de cînd puntea nu e
o mie două sute șaize'șase
de ani din ziua cînd căzu cu vuiet.

21-115 Am să vă dau, prin rîpele stîncoase,
cîțiva solzoși de-ai mei, să vadă dacă
nu-și scot bostanul umbre păcătoase.

21-118 Să vină Strivăcilă, Aripoacă,
și tu - strigă - Cîineață, și Porcitu,
iar Bărbălosu-în frunte să vă treacă;

21-121 să meargă și Lighionu, Vrăjbăritu,
și Balalaur și cu Sfîșiemboală
și, spre-a fi zece, Roșcovoi Țicnitu'!

21-124 Să-mi ocoliți catranu'-n clocoteală
și fără greș aceștia doi să-ajungă
la podu'-întreg pe bălțile de smoală."

21-127 "-Ce văd?", am spus, "au vrerea-ți nu-i alungă?
De-așa însoțitori ai trebuință?
Doar drumu'-îl știi - putem răzbate-în strungă!

21-130 Să fim cu ei ar fi nesăbuință,
cînd colții le scrîșnesc - nu iei aminte? -
și ochii hrăpăreți ne amenință!"

21-133 "-Gonește-ți - zise - spaimele din minte,
nu către noi sunt îndîrjiți ortacii,
ci către cei din smoala cea fierbinte."

21-136 Atunci, cu limba între dinți, toți dracii,
cătînd la șef, prin stînga luară malul,
iar tartorul, spre-a-și îmboldi ciracii,

21-139 din cur făcu trompetă, dînd semnalul.

                  
                     
CANTO XXI

Cosi di ponte in ponte, altro parlando
che la mia comedia cantar non cura,
venimmo; e tenavamo il colmo, quando

restammo per veder l'altra fessura
di Malebolge e li altri pianti vani;
e vidila mirabilmente oscura.

Quale ne l'arzana de' Viniziani
bolle l'inverno la tenace pece
a rimpalmare i legni lor non sani,

ché navicar non ponno - in quella vece
chi fa suo legno novo e chi ristoppa
le coste a quel che piu viaggi fece;

chi ribatte da proda e chi da poppa;
altri fa remi e altri volge sarte;
chi terzeruolo e artimon rintoppa -;

tal, non per foco, ma per divin'arte,
bollia la giuso una pegola spessa,
che 'nviscava la ripa d'ogne parte.

I' vedea lei, ma non vedea in essa
mai che le bolle che 'l bollor levava,
e gonfiar tutta, e riseder compressa.

Mentr'io la giu fisamente mirava,
lo duca mio, dicendo "Guarda, guarda!",
mi trasse a sé del loco dov'io stava.

Allor mi volsi come l'uom cui tarda
di veder quel che li convien fuggire
e cui paura subita sgagliarda,

che, per veder, non indugia 'l partire:
e vidi dietro a noi un diavol nero
correndo su per lo scoglio venire.

Ahi quant'elli era ne l'aspetto fero!
e quanto mi parea ne l'atto acerbo,
con l'ali aperte e sovra i pie leggero!

L'omero suo, ch'era aguto e superbo,
carcava un peccator con ambo l'anche,
e quei tenea de' pie ghermito 'l nerbo.

Del nostro ponte disse: "O Malebranche,
ecco un de li anzian di Santa Zita!
Mettetel sotto, ch'i' torno per anche

a quella terra che n'e ben fornita:
ogn'uom v'e barattier, fuor che Bonturo;
del no, per li denar vi si fa ita".

La giu 'l butto, e per lo scoglio duro
si volse; e mai non fu mastino sciolto
con tanta fretta a seguitar lo furo.

Quel s'attuffo, e torno su convolto;
ma i demon che del ponte avean coperchio,
gridar: "Qui non ha loco il Santo Volto:

qui si nuota altrimenti che nel Serchio!
Pero, se tu non vuo' di nostri graffi,
non far sopra la pegola soverchio".

Poi l'addentar con piu di cento raffi,
disser: "Coverto convien che qui balli,
si che, se puoi, nascosamente accaffi".

Non altrimenti i cuoci a' lor vassalli
fanno attuffare in mezzo la caldaia
la carne con li uncin, perché non galli.

Lo buon maestro "Accio che non si paia
che tu ci sia", mi disse, "giu t'acquatta
dopo uno scheggio, ch'alcun schermo t'aia;

e per nulla offension che mi sia fatta,
non temer tu, ch'i' ho le cose conte,
perch'altra volta fui a tal baratta".

Poscia passo di la dal co del ponte;
e com'el giunse in su la ripa sesta,
mestier li fu d'aver sicura fronte.

Con quel furore e con quella tempesta
ch'escono i cani a dosso al poverello
che di subito chiede ove s'arresta,

usciron quei di sotto al ponticello,
e volser contra lui tutt'i runcigli;
ma el grido: "Nessun di voi sia fello!

Innanzi che l'uncin vostro mi pigli,
traggasi avante l'un di voi che m'oda,
e poi d'arruncigliarmi si consigli".

Tutti gridaron: "Vada Malacoda!";
per ch'un si mosse - e li altri stetter fermi -,
e venne a lui dicendo: "Che li approda?".

"Credi tu, Malacoda, qui vedermi
esser venuto", disse 'l mio maestro,
"sicuro gia da tutti vostri schermi,

sanza voler divino e fato destro?
Lascian'andar, ché nel cielo e voluto
ch'i' mostri altrui questo cammin silvestro".

Allor li fu l'orgoglio si caduto,
ch'e' si lascio cascar l'uncino a' piedi,
e disse a li altri: "Omai non sia feruto".

E 'l duca mio a me: "O tu che siedi
tra li scheggion del ponte quatto quatto,
sicuramente omai a me ti riedi".

Per ch'io mi mossi, e a lui venni ratto;
e i diavoli si fecer tutti avanti,
si ch'io temetti ch'ei tenesser patto;

cosi vid'io gia temer li fanti
ch'uscivan patteggiati di Caprona,
veggendo sé tra nemici cotanti.

I' m'accostai con tutta la persona
lungo 'l mio duca, e non torceva li occhi
da la sembianza lor ch'era non buona.

Ei chinavan li raffi e "Vuo' che 'l tocchi",
diceva l'un con l'altro, "in sul groppone?".
E rispondien: "Si, fa che gliel'accocchi!".

Ma quel demonio che tenea sermone
col duca mio, si volse tutto presto,
e disse: "Posa, posa, Scarmiglione!".

Poi disse a noi: "Piu oltre andar per questo
iscoglio non si puo, pero che giace
tutto spezzato al fondo l'arco sesto.

E se l'andare avante pur vi piace,
andatevene su per questa grotta;
presso e un altro scoglio che via face.

Ier, piu oltre cinqu'ore che quest'otta,
mille dugento con sessanta sei
anni compié che qui la via fu rotta.

Io mando verso la di questi miei
a riguardar s'alcun se ne sciorina;
gite con lor, che non saranno rei".

"Tra'ti avante, Alichino, e Calcabrina",
comincio elli a dire, "e tu, Cagnazzo;
e Barbariccia guidi la decina.

Libicocco vegn'oltre e Draghignazzo,
Ciriatto sannuto e Graffiacane
e Farfarello e Rubicante pazzo.

Cercate 'ntorno le boglienti pane;
costor sian salvi infino a l'altro scheggio
che tutto intero va sovra le tane".

"Ome, maestro, che e quel ch'i' veggio?",
diss'io, "deh, sanza scorta andianci soli,
se tu sa' ir; ch'i' per me non la cheggio.

Se tu se' si accorto come suoli,
non vedi tu ch'e' digrignan li denti,
e con le ciglia ne minaccian duoli?".

Ed elli a me: "Non vo' che tu paventi;
lasciali digrignar pur a lor senno,
ch'e' fanno cio per li lessi dolenti".

Per l'argine sinistro volta dienno;
ma prima avea ciascun la lingua stretta
coi denti, verso lor duca, per cenno;

ed elli avea del cul fatto trombetta.